Cât de greu poate fi să vorbești despre nimic și să ai succes? Câteva reguli nescrise de pălăvrăgeală de om politic în plină campanie electorală și nu numai

  După câteva articole pe zi și multe de lucru pe la birou, după câteva file de carte citite și comentariile de rutină pe facebook, mă simt obosită să mai pot vorbi coerent despre ceva, dar totuși cel mai dificil lucru mi se pare să vorbești despre nimic. Pentru asta ai nevoie de înțelepciune de om politic și nu de orișicare om politic, că fie vorba între noi, nu toți sunt la fel, dar totuși majoritatea dintre ei se ghidează din tată în fiu după anumite reguli nescrise, este ceva de genul baladei Miorița, nu ști cui aparține, dar toată lumea o cunoaște. Aceste reguli nescrise despre care vă tot amintesc le-am remarcat de multă vreme, dar acum că am găsit timpul necesar de a le rândui. Și cum cele mai multe secrete vă sunt servite pe tavă în 10 pași, exemplu: 10 sfaturi pentru a-ți seduce iubitul, 10 sfaturi pentu a te masturba fără să te prindă soția, etc, și eu vă enumăr mai jos 10 reguli nescrise, probabil din sutele care există, demne de a le lua în seamă dacă dorești să te faci om politic și să ai același insucces ca cei de până acum dar și buzunarele pline de înjurături ale românilor de peste tot. Aviz amatorilor: mai nou se pot înjura politicienii și în engleză, de când cu UE, limba oficială fiind engleza.

Regula numărul 1. Important este să vorbești multe, dar să nu spui nimic.

Regula numărul 2. Importat este dacă spui multe, dar să nu se înțeleagă nimic.

Regula numărul 3. Dacă totuși se înțelege ceva din ce spui, nu uita să îți notezi, odată ajuns la succesul maxim de a reuși să pui cuvinte în frază astfel încât să reiasă propoziții cu sens, aceste propoziții trebuiesc notate și repetate până când și politicianul să înțeleagă ce a vrut chiar el să spună.

Regula numărul 4. În plină campanie electorală, nu uita să îți schimbi mașina pe care o foloseai de obicei, dacă poți împrumută un Logan fără folii și dacă poți renunță la șofer, asta dacă nu ai carnetul suspendat pentru băutură, condu mașina singur prin traficul aglomerat în timp ce scrumezi din țigară pe geam să vadă românul că semeni cu el. Dacă nu vă amintiți Base a avut succesuri cu faza asta.

Regula numărul 5. Cumpărați 20- 30 de costume la fel pentru toată perioada electorală dinaintea alegerilor, nu prea scumpe și nu prea evidente, pentru că românul să nu te vadă prea înstărit și dacă după nume prin zonele rurale nu te cunoaște lumea, să te recunoască după costum ca pe Moș Crăciun.

Regula numărul 6. Dacă ești inteligent totuși, și alții te-au mânjit de ai ajuns în hora electorală, abține-te să folosești verbele conjugate corect și nu te da mare că ai feisbuc.

Regula numărul 7. În toată perioada electorală să nu o vizitezi pe Zoițica. Dacă pune CanCanTv ochii pe tine, dă buzna în apartament peste voi ca Ernest în emisiunea Ochii din umbră.

Regula numărul 8. Românul este familist convins. Nu îți bate soția, nu în public, nu îți înjura soția, nu îți înșeala soția, dar dacă o omori să faci ca Cioacă să nu o găsească nici Dan Diaconescu. Deci ai grijă să nu te apuce cearta cu muierea ta în public pe teme de genul: este rândul tău să abuzezi de nepotisme.

Regula nr 9. Ai grijă cu cine vorbești și ce vorbești, microfoanele se montează și la stomatolog în plomba nou pusă. Nici la prea multe să nu te gândești că este posibil să se vadă pe fața ta că încerci să gândești și un politician cu seamă nu dă bine să gândească.

Regula numărul 10. Politicianul român din popor folosește ca ghid de urmat zicalele românești atât cât le pricepe și domnia sa. Astfel încât de la zicala Vorba dulce, mult aduce, se intepretează astfel: nu uita să vâri în sacoșele electorale, și alea împărțite pe la neamurile neajunse financiar ale șefului de campanie, una bucată kilogram de zahăr.

După astea fiind spuse să nu mai vorbească bărbații politicieni pe la colțuri că femeile nu se pricep la politică. Am înțeles de ani buni regula de trei simplă a politicii în România: un bucată candidat, plus multe bucată gargară politică, plus ajutoare de păcălit mulțimea, supra ceva scandaluri între partide, egal voturi, câteva dintre ele furate, ei iată că nu tot românul înghite savarina nemestecată, egal câștigarea alegerilor.

Pe această cale le urez  succesuri pentru Blegovenco Costică și Prostovenco Vasilică viitorii candidați din satul Dărmata, Comuna Foamea, Localitatea Ne-ați furat.

Autor: Ela Moineagu

Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare. Orice asemănare cu un personaj politic și aluzie la acesta este pur întâmplătoare.

Despre Ela Moineagu

Manager Imagine & Brand, ne lăudăm cu Revista Imagine & Brand, Agenția de P.R. si librăria Imagine & Brand. Blogăresc pe: blogulimaginesibrand.wordpress.com și administrez: www.imaginesibrand.ro. Organizez împreună cu echipa Imagine & Brand campanii umanitare și în curând lansăm ziarul online marca Imagine & Brand.

Lasă un comentariu