Contact cu Universul

Nu vreau să îmi fac un obicei din a scrie despre filmele pe care le văd, însă astăzi chiar nu îmi pot abţine această pornire. Poate şi pentru faptul că există filme care au un impact atât de mare asupra mea, încât nu mă mai pot gândi la altceva. De data asta nu vă mai vorbesc despre vampiri and Co. , ci despre science fiction. Minunat! Am trecut de la chestii fantastice la unele şi mai şi, sau fantasmagorice cum îmi place mie să mai spun câteodată.

Ca să renunţ la a vă mai ţine în suspans şi dacă încă nu v-aţi dat seama, vă voi spune despre ce peliculă vorbesc. Contact în regia lui Robert Zemeckis, ecranizare după cartea lui Carl Sagan. Şi da, e antic filmul pentru unii(1997) şi nici nu o are pe Megan Fox în distribuţie sau vreun model de lenjerie intimă de la Victoria’s Secret. Protagonista e umila Jodie Foster, pe care mulţi dintre voi o ştiţi din The Silence of the Lambs aka Tăcerea Mieilor.

Filmul este o transpunere în imagini a unei întâlniri transcendentale dintre două lumi. Este pusă emfază pe ideea conform căreia ştim atât de puţine despre Univers, iar puţinele lucruri care se ştiu, sunt ţinute secret. Personajul lui Foster este pasionat încă din copilărie de unde radio şi reprezintă imaginea perfectă a omului de ştiinţă care îşi duce la capăt căutările, în ciuda adversităţilor întâlnite de-a lungul drumului. Ellie primeşte un semnal pe care reuşeşte să îl decripteze, semnal ce vine de pe Vega, cea mai strălucitoare stea din constelaţia Lira şi aflată la 25 de milioane de ani lumină de Pământ. Odată cu decriptarea semnalelor, le sunt revelate nişte instrucţiuni care să îi ajute să construiască un fel de capsula cu ajutorul căreia Ellie va călători într-o altă dimensiune. Momentul saltului eroinei este prezentat întocmai regulilor fizicii cuantice. Paradoxul ce se naşte este legat de faptul că, deşi Ellie a călătorit doar o secundă (cei de la turnul de control afirmă că nici nu a avut loc călătoria), pentru ea au trecut 18 ore. Ea a pătruns într-un fel de gaură de vierme creată artificial şi a fost transportată prin timp şi spaţiu, fiind apoi întoarsă acasă. Ce a văzut personajul lui Foster în aceste 18 ore pentru ea şi 1 secundă pentru pământeni, nu are rost să vă spun (veţi descoperi singuri, dacă veţi avea curiozitatea) însă faptul că scena cu pricina nu a fost încărcată de consumerism ieftin şi de omuleţi verzi, m-a mulţumit pe deplin.

Ideea transmisă de film sau cel puţin ideea transmisă mie (fiecare poate interpreta diferit) este că deşi ne considerăm singuri şi insignifianţi, de fapt nu este aşa în totalitate. Suntem şi de fapt…nu suntem! Ca să vă mai spun ceva din categoria bârfelor, după acest film, Jodie Foster a început să finanţeze proiectul SETI (Search for Extra Terrestrial Intelligence).

Anunțuri

Despre Ana-Maria Neagu

Să vă povestesc despre mine...îmi place să cred că sunt o persoană echilibrată, cel puţin că încerc să fiu. Îmi doresc să îmi completez bagajul de cunoştinţe continuu şi...Stop! Mă opresc înainte ca subiectivismul să pună stăpânire pe mine şi voi lăsa loc articolelor să îmi facă o caracterizare. În ceea ce priveşte năzuinţele, îmi doresc ca ceea ce scriu să fie pe placul vostru, iar atunci când mă accesaţi să fiţi siguri că veţi găsi informaţii care să vă satisfacă setea de actualitate.

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: