Iepuraş cu ouă… de dinozaur!

Sărbătorile pascale au trecut şi cred că v-aţi plicitisit în 3 zile de ciocnit ouă roşii. Dar ce ziceţi de nişte ouă mai atipice? Iepuraşul a adus în dar unor cercetători nişte ouă… de dinozaur!

O descoprire uluitoare a fost făcută lângă Marea Neagră. O echipă de geologi a găsit 40 de ouă fosilizate de dinozaur în apropiere de Marea Neagră. Fantastica descoperire a fost făcută în urma detonării unui deal lângă Munţii Caucaz, undeva la graniţa Ceceniei cu Georgia. Se potriveşte aici zicala noastră conform căreia „socoteala de acasă, nu se potriveşte cu cea din târg”. Sunt convinsă că nu la găsirea unor dinozauri fosilizaţi se refereau cei care au folosit/inventat zicala cu pricina, însă în cazul de faţă merge ca unsă.

Geologii au descoperit până acum 40 de ouă fosilizate. Acestea au dimensiuni diferite, diametrele variind între 25 de cm şi 1 metru. Ouăle fosilizate par să dateze de acum 60 de milioane de ani, însă cercetările vor continua deoarece paleontologii nu au stabilit încă ce specii au depus aceste ouă. „Până acum am găsit cam 40 de ouă, dar încă nu am stabilit numărul cu exactitate. S-ar putea să fie mai multe sub pământ”, a declarat Said-Emin Dzhabrailov, geolog la Universitatea de Stat a Ceceniei, pentru Daily Mail.

Guvernul cecen deja visează departe şi îşi doreşte să transforme această zonă în rezervaţie naturală ce ar trebui să atragă turişti. Această acţiune vine din dorinţa guvernului de a schimba reputaţia ţării, mai ales că ea e cunoscută pentru conflictele armate ce au avut loc. Aha! Deci Jurassic Park nu e lângă Costa Rica, aşa cum încerca să ne spună Spielberg, ci în Cecenia.

Anunțuri

Despre Ana-Maria Neagu

Să vă povestesc despre mine...îmi place să cred că sunt o persoană echilibrată, cel puţin că încerc să fiu. Îmi doresc să îmi completez bagajul de cunoştinţe continuu şi...Stop! Mă opresc înainte ca subiectivismul să pună stăpânire pe mine şi voi lăsa loc articolelor să îmi facă o caracterizare. În ceea ce priveşte năzuinţele, îmi doresc ca ceea ce scriu să fie pe placul vostru, iar atunci când mă accesaţi să fiţi siguri că veţi găsi informaţii care să vă satisfacă setea de actualitate.

Un comentariu

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: