De ce nu mai avem tradiții?

Timpul trece atât de repede încât nu conștientizăm asta decât în momentul în care mai trece câte o sărbătoare sau un anotimp. Parcă acum fredonam „mulți ani trăiască” cu o cupă de șampanie în mână la trecerea în noul an și acum stau în scaunul de birou și îmi dau seama că a trecut și Paștele. Mai grav este că nici nu am simțit sărbătorile pascale.

Am observat de ceva vreme că euforia și bucuria exagerată pe care o simțeam înaintea de venirea unei sărbători importante, acum lipsesc cu desăvârșire. Mulți spun că odată ce crești și începi să te maturizezi, lucrurile de această natură pălesc în intensitate și devii un adult cinic și morocănos, nemaipunând mare preț pe ouăle și iepurașul de Paște sau ajunul Crăciunului. Refuz să fac asta din tot sufletul meu dar realizez cu stupoare că involuntar, acest proces prinde contur și în cazul meu. Am făcut o retrospectivă a marilor evenimente dintr-un an și am analizat starea mea interioară cu privire la acestea. De la an la an observ că nu mai strig în gura mare că se apropie ziua mea de naștere sau de nume, de la an la an nu mai pregătesc minuțioasă bradul de Crăciun alături de familie, de la an la an îmi dezvolt un automatism searbăd de a mă duce la biserică să iau lumină și să zic din virtutea inerției Hristos a Înviat. Mă întreb oare de ce?! Eram de-a dreptul invidioasă pe copii pe care i-am văzut în supermarket, cu câteva zile înainte de Paște, și pe care îi vedeam extaziați de orice detaliu minuscul și orice decorație tipică acestei sărbători.

Parcă nimic nu mai are farmecul de odinioară și evenimentele magice de altădată acum s-au transformat în zile oarecare, diferența fiind făcută pe ici pe colo de anumite mâncăruri specifice. Unde au dispărut acele sentimente copleșitoare? Unde s-au dus și de ce am vaga impresie că nu se mai întorc prea curând…

Mă măcinau de ceva timp întrebările respective și de aceea m-am hotărât ca anul ăsta să petrec Paștele așa cum se cuvine, înapoi la rădăcini, așa că m-am dus la bunici în speranța că locul și oamenii de acolo îmi vor resuscita trăirile. Surpriză, mai rău au făcut. Imaginați-vă că la 12 noaptea, preotul satului nici măcar nu ne-a onorat cu clasica formulă „Hristos a Înviat” și colac peste cocoș (că da, erau cocoși în biserică, pentru a anunța conform tradiție, învierea  Domnului!) primarul era alături și împărțea la rândul lui lumină! Mi s-a părut atât de tristă scena asta încât am plecat acasă mai dezamăgită decât am venit. Și acum mă gândesc la un singur lucru: dacă nici măcar la sate nu se mai păstrează tradițiile și sărbătorile nu se mai trăiesc ca înainte, ce pretenții să mai avem de la noi, oamenii urbei tehnologizați și moderni? Cu părere de rău, dar sunt aproape convinsă că toate amintirile mele în decursul copilăriei, vor fi tratate de copii mei ca niște povești SF…

Anunțuri

Despre Sorina Micu

"About me" - cred că este topicul cel mai greu de abordat pentru mine! Ar fi prea multe de spus și prea puține în același timp! Cel mai important pentru voi, dragii mei care dați click în dreptul numelui meu, e faptul că vreau să fac parte din viața voastră zilnică prin articolele mele... Să vă fac să zâmbiți, să contemplați, să vă trag un semnal de alarmă, sau să facem haz de necazul nostru! Eu împreună cu minunata echipă din care fac parte, Imagine & Brand, vom încerca să fim suplimentul de presă de calitate de care aveți nevoie. Pupici! :)

  1. Eugenia Tanase

    Poate ca aceasta trecere in umbra a traditiilor nu reprezinta decat reversul medaliei pentru tehnologia pompoasa cu care ne-am pricopsit intr-un timp atat de scurt. Nu am uitat doar ce inseamna traditiile, am uitat, implicit, ce insemnam noi insine. Horbocaim prin bezna modernismului ca si cum la capatul unei sperante tehnologice sta pitita flacara nemuririi, mai ceva decat Lumina Invierii menita sa calauzeasca spiritul.
    Daca pana acum oamenii isi exprimau dorintele, cu precadere in Biserica Domnului, acum si le exprima pe facebook, ilustrandu-le cu patosul unor imagini video, ca o reflexie a gandurilor tranzitorii ce nu mai au puterea sa statorniceasca in inima si duh.
    De ce am mai avea nevoie de o lumanare cu miros de parafina sau de fitilul candelei scaldat in untelemul binecuvantat sa ne lumineze veghea in mieznoptica pocaintei, cand avem flash-ul iphon-ului si aplicatiile care te conecteaza cu intreg Universul pamantean aflat intr-o miscare nebuneasca.
    De ce sa mai avem confesori in intimitatea hirotoniei dobandita cu atata vrednicie, cand il avem pe Sfintia sa ” You tube ” dispus sa ne asimileze toata prostia si ingaduinta laolalta.
    Si-asa ajungem sa cream o lume rivala cu noi insine, promovand tehnologia direct proportional cu decaderea omeniei din noi, la fel cum am ajuns sa ne vindem traditiile in supermarket, ca o marca ce incet, incet va fi data la o parte cu eticheta ” uzura morala „.

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: