Cercetări științifice? -NU! Pantofi? -DA!

A trecut un an și jumătate de la cea mai interesantă descoperire făcută în cadrul cercetării româneşti, la institutul de cercetare Victor Babeș, după cel de-al Doilea Război Mondial.  Era vorba de un nou tip de celule. Un an și jumătate de când oamenii de știință au demonstrat cum și cât de folositoare sunt aceste celule și cum ei consideră că telocitele pot repara țesuturile inimii, ale plămânilor și că îi poate ajuta pe cei care suferă de insuficiență respiratorie. Trecuse un an și jumătate de nepăsare din partea statului, în ceea ce privește finanțarea cercetărilor.

Mai exact ce sunt telocitele?  Sunt nişte celule care există practic în fiecare organ, în afară de creier, adică printre celule nervoase; sunt nişte celule mici ca dimenisiuni, dar cu nişte prelungiri enorme. Ca să înțelegem mai bine importanța lor și cum pot fi ele folositoare, Acad. Prof. Univ. Dr. Laurenţiu Mircea Popescu, a explicat:  „În privinţa acestor celule, se întrevăd trei direcţii. Prima este formarea unei structuri normale a inimii, în stadiul de formare, fetal şi la nou-născut. Urmează mecanismul de reparare a inimii, o speranţă vitală a omenirii şi, dacă se va găsi o metodă de stimulare a acestor celule, este foarte probabil să se ajungă la capacitatea de a repara ceea ce se petrece în infarctul miocardic. A treia problemă este implicarea acestor celule în diferite procese patologice cum este fibrilaţia atrială, o boală cu importante consecinţe asupra inimii şi care ar putea fi vindecată”.

Această descoperire a făcut înconjurul planetei și a fost apreciată de lumea medicală mondială, de la Harvard, Boston, New York și până la Shanghai. Cu toate că este un fapt revoluționar, statul a motivat, și atunci și acum, că nu are fonduri pentru susținerea proiectului. În schimb, China și Statele Unite, nu vor să piardă ocazia. Profesorul Xiangdong Wang, adica directorul Centrului de Cercetări Biomedicale din Shanghai, s-a deplasat până la București acum 6 luni de zile pentru a studia îndeaproape această descoperire epocală, fiind doritor să investească. Dar cum autoritățile noastre dau dovadă de ignoranță, au refuzat o colaborare cu China, cu motivația că proiectul nu este interesant. În prima fază, România trebuia să finanțeze doar deplasarea cercetatarilor în China, dar se pare că și acest lucru a fost imposibil de cerut.

Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică, din subordinea Ministerului Educației, primește anual o sumă, mică ce-i drept, pentru a finanța anumite proiecte de cercetare. Surpriza cea mai mare a fost că experții de aici au descalificat telocitele și au dat banii pe… pantofi! Mai exact pe aplicații ale biomecanicii în proiectarea încălțămintei pentru îmbunătățirea sănătății și calității vieții. Da, este ilar dar este crudul adevăr și uite așa, o cercetarea de-a dreptul revoluționară, care durează de mai bine de 5 ani, zace acum într-un dulap, fiindcă pantofii au fost mai importanți. 🙂

Anunțuri

Despre Sorina Micu

"About me" - cred că este topicul cel mai greu de abordat pentru mine! Ar fi prea multe de spus și prea puține în același timp! Cel mai important pentru voi, dragii mei care dați click în dreptul numelui meu, e faptul că vreau să fac parte din viața voastră zilnică prin articolele mele... Să vă fac să zâmbiți, să contemplați, să vă trag un semnal de alarmă, sau să facem haz de necazul nostru! Eu împreună cu minunata echipă din care fac parte, Imagine & Brand, vom încerca să fim suplimentul de presă de calitate de care aveți nevoie. Pupici! :)

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: