VEȘTI BUNE: țigările se scumpesc de la 1 iulie

Dacă acum puțin timp ne bucuram la vestea că salariile vor reveni la valoarea inițială, ei bine se pare că scumpirile vin tare din urmă. De la 1 iunie prețul unui pachet de țigări va creşte cu 15 – 20 de bani, odată cu majorarea accizei totale de la 76,6 euro/1.000 de ţigarete la 79,19 euro/1.000 de ţigarete, aşa cum este prevăzut în calendarul de aliniere a accizelor la tutun, stabilit până în 2017, anunță Mediafax.

Preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul aferent anului 2011 este de 130,07 euro/1.000 ţigarete, respectiv 11,1863 lei/pachet. Astfel, potrivit mecanismului de calcul reglementat, nivelul accizei specifice aferent perioadei 1 iulie 2012 – 30 iunie 2013 inclusiv, exprimat în euro/1.000 ţigarete, este de 53,18 euro/1.000 ţigarete, în condiţiile în care acciza ad valorem scade de la 21% la 20% din preţul mediu de vânzare. Acciza fixă creşte astfel cu 1,7 euro/1.000 de ţigarete, de la 51,49 euro, ceea ce echivalează cu un impact de 3,4 cenţi pe pachet (15 bani). De la 1 iulie, acciza minimă va fi de 76,5 euro/1.000 de ţigarete, cu 2,5 euro peste nivelul actual, de 74 de euro/1.000 de ţigarete.

În urma datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, preţul la tutun şi ţigări a crescut anul trecut cu 6,5%. Valoarea pieţei legale de ţigarete a fost anul trecut de peste 3,3 miliarde de euro, iar taxele plătite de industrie s-au ridicat la 2,75 miliarde euro.

În ritmul acesta ne vom lăsa (pentru că și eu mă aflu în categoria fumătorilor) de fumat, dacă nu pentru sănătatea noastră, atunci pentru bani. Inevitabil, aceste scumpiri, mai ales că ne aflăm și în perioadă de criză, nu fac decât să încurajeze și mai mult contrabanda cu țigări. Fumătorii nu se uită la timbru și preferă să cumpere la jumătate de preț țigarete aduse din Moldova și Ucraina.

Anunțuri

Despre Lili Nistor

Mă numesc Lili, am 20 de ani și sunt în zodia Taur...Glumesc! Pot spune despre mine că sunt o fire optimistă, veselă și deschisă, căreia îi plac lucrurile simple și bine făcute. În ceea ce privește munca mea la Imagine&Brand voi încerca să fiu imparțială, exceptând articolele în care îmi voi exprima opinia, critică uneori, despre o situație sau un eveniment. Îmi plac oamenii care au ceva de spus, deci părerile sau sugestiile voastre sunt oricând binevenite. :*

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: