El, un buchet de flori și maioneza

Două după amiază, în cursul săptămânii, mahmură, stau în mașină pe superba faleză scuipată de semințe de către umerașele din oraș și poșetele stropitoare umezite care odată cu primăvară, au ieșit să privescă Soarele la ei. Mă îndop cu un Mc’Fish și din când în când sug din paiul de la cola, nu că mi-ar fi sete ci pentru că mă copleșise o lene de a mesteca și doar gaura neagră din stomac îmi dădea speranța că voi supravetui durerilor, dacă manac. Aseară am băut… iar, nu că i-ar păsa cuiva, nici măcar mie, dar insomniile sunt din ce în ce mai dese. Dacă alții când dorm visează urât, eu când sunt trează visez că dorm. Este groaznic să îți simți mintea în continuă agitație de parcă s-ar da petreceri în capul tău. Când nu gândesc cu adevărat este de fapt atunci când mă gândesc de ce gândesc.

Cum spuneam, eram în mașină și făceam eforturi să nu îmi mai bată Soarele în ochi pentru că nu reușeam să văd pe unde curge maioneza. Mă foiam, mă răsuceam de spuneai că încerc să îmi arăt abilitățile de contorsionistă… când, privesc prin parbriz… ce văd… cum văd… cum arată… o pereche se plimbau de mână pe faleză, probabil că abia terminase munca. Ea cu un buchet din gerbera multicolore în mână, el cu poșeta ei. I-am urmărit pe ascuns cu privirea prin parbrizul mașinii să îi analizez. Ea se oprește, tipul îi face poze cu telefonul, amândoi râd și se bucură de primăvară. Eu în continuare mahmură și în continuare flămândă, că nu mai dovedeam să mușc din Mc’Fish, rămăsesem cu gura căscată, simțeam cu mă roade un soi de invidie. Eu nu doar că nu aveam cum să mă plimb cu iubitul la acea oră pe faleză (amândoi suntem foarte ocupați) dar nici în copilărie nu cred că am avut vreodată un zâmbet atât de sincer ca al ei în timp ce îl privea. Parcă odată îmi amintesc de mine când am primit un pinguin din metal care era să mă și omoare: tălpile erau din cauciuc și eu m-am gândit că este numai bun de ros și înghițit pentru gingiile mele mâncăcioase. Ei, da! Îmi amintesc, atunci am zâmbit și eu la fel de încântată. La un momentdat s-au îndepărtat și odată cu asta s-a mai îmblânzit și invidia mea. Am uitat repede sentimentul când a început să îmi sune telefonul de la birou.

Peste câteva ore, cum drumul prin oraș era aglomerat, mergeam pe faleză spre birou, fugisem iar pentru jumătate de oră în care trebuia să ajung în câteva locuri diferite în același timp… și când, ce văd? Era să mor de invidie!!! Tipul de mai devreme, cu poșeta ei, cu gerbera colorate divers și ea… mai devreme roșcată, acum blondă.

Anunțuri

Despre Ela Moineagu

Manager Imagine & Brand, ne lăudăm cu Revista Imagine & Brand, Agenția de P.R. si librăria Imagine & Brand. Blogăresc pe: blogulimaginesibrand.wordpress.com și administrez: www.imaginesibrand.ro. Organizez împreună cu echipa Imagine & Brand campanii umanitare și în curând lansăm ziarul online marca Imagine & Brand.

  1. well .. poate era fratele lui geamăn :))

  2. Se intampla des…sa fie oare „ironia sortii”?!
    Exceptional, felicitari.

  3. ION DIN DEAL

    :)))))) zi adevarul pana la capat..recunuaste k era iubitul tau… !!!!!!

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: