Einstein de România

I se mai spune şi Zweistein – cel de-al doilea Einstein si la numai 17 ani, Mihai Radu Popescu, este un tânăr căruia îi place școala și îi place pur și simplu să învețe. Pasiunea lui este de a-și lărgi orizonturile constant, noțiunea de mediocritate în cunoaștere fiind inexistentă. Un lucru minunat este faptul că meritele îi sunt aplaudate iar munca sa de ani de zile n-a fost în zadar, valoarea sa fiind recunoscută încă o dată, la nivel național, de Alianţa Colegiilor Centenare din România. La sfârșitul săptămânii trecute, cel mai bun elev din România care învaţă la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa, a primit la Bucureşti distincţia Likeyon. Acest premiu i-a fost desemnat pentru cele mai înalte performanţe din 2011. Celălalt premiu Likeyon a fost acordat unei personalităţi a culturii şi ştiinţei româneşti – academicianul Nicolae Manolescu.

Este irelevant să spunem că are rezultate extraordinare la învățătură și că CV-ul său este impresionant, plin de diferite premii la concursuri şi olimpiade şcolare. Dintre acestea, amintim premiul I la East European Settlement Design Competion 2011, menţiune la Olimpiada Naţională de Matematică, medalie de bronz la ONM, medalie de argint la European Union Science Olympiad, premiul II la Olimpiada Naţională de Fizică, cel mai mare punctaj obţinut la proba experimentală la ONF, premiul I la Concursul Naţional de Fizică Evrika, medalie de aur la International Junior Science Olympiad 2009 etc. De asemenea, el este co-autor al articolului Towards an early profitable powersat, part II. Anul trecut, liceanul a publicat, alături de fostul vicepreşedinte SUA Al Gore şi de profesorul NASA Ion Băraru, un articol despre tehnologiile de transmitere a energiilor înalte de la sateliţi către Pământ.

România se poate mândri încă odată cu un produs de excepție, un tânăr de numai 17 ani care ne reprezintă internațional, căruia din păcate, traseul îi este deja cunoscut: universitatea de top, Cambridge Massachusetts Institute of Technology, pe care vrea să o urmeze în Statele Unite ale Americii.  Acolo consideră că are șansa de a-și dezvolta și hobby-ul sau, fotografia, dar și să activeze într-un domeniu pluridisciplinar fiindcă nu vrea să renunțe la știință.  Îmi pare rău că astfel de tineri se simt obligați să plece peste granițele țării să poată simți performanța și recunoașterea și sunt naiv de optimistă că într-o zi astfel de genii, așa cum l-a numit pe Mihai, directorul colegiului, prof. Vasile Nicoarăƒ, nu vor mai concepe să-și părăsească plaiurile mioritice.

Anunțuri

Despre Sorina Micu

"About me" - cred că este topicul cel mai greu de abordat pentru mine! Ar fi prea multe de spus și prea puține în același timp! Cel mai important pentru voi, dragii mei care dați click în dreptul numelui meu, e faptul că vreau să fac parte din viața voastră zilnică prin articolele mele... Să vă fac să zâmbiți, să contemplați, să vă trag un semnal de alarmă, sau să facem haz de necazul nostru! Eu împreună cu minunata echipă din care fac parte, Imagine & Brand, vom încerca să fim suplimentul de presă de calitate de care aveți nevoie. Pupici! :)

  1. Sorina Micu

    si eu iti recomand o adresare relativ mai plastica 🙂 inteleg ca esti pasionat de 9gag, dar anumite exprimari de-ale tale se pot intelege gresit. Si dragul meu anonim, sunt destul de documentata in ceea ce priveste viata lui Albert Einstein, dar se pare ca tie iti lipseste rabdarea… Daca ai fi parcurs atent articolul asta ti ai fi dat seama unde ar fi comparatia cu Einstein, nu din rezultatele lui foarte buna la invatatura 😉 cu caldura iti recomand sa reiei articolul 🙂 o zi cat mai reusita

  2. Bitch please, uite foaia matricola a lui Einstein chiar la varsta de 17 ani: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/86/Einstein-matura.jpg (de pe wikipedia). Iti recomand sa citesti mai mult de spre viata lui si despre conjunctura care l-a facut sa ajunga un geniu.
    De apreciat tanarul si realizarile lui.

    • Andrei Roman

      Cred ca daca tanarul nu se va plafona si daca va gasi catalizatorul potrivit pentru a-l duce la nivelul urmator, va deveni o personalitate de remarcat.
      In ceea ce priveste „Zweinstein”, si mie mi se pare stupid dar nu cred ca Sorina i-a pus porecla. Nu cred ca cineva poate fi comparat in vreun fel cu Einstein, oricat de inteligent ar fi.
      In ceea ce priveste exprimarea ta, sa stii ca este prima si ultima data cand permit sa apara un comentariu ce contine un cuvant injurios, chiar daca este un „internet meme”… Sper sa folosesti adresari mai civilizate data viitoare.

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: