Scoţia independentă – vis frumos sau coşmar

O mică lecţie de geografie: Scoţia este o ţară a Regatului Unit al Marii Britanii, ocupând treimea nordică a insulei acestuia, cu capitala la Edinburgh, faimoasă, printre altele, pentru lacul Lock Ness, unde se presupune că ar trăi un monstru numit de către localnici Nessie. Numai că bucăţica de propoziţie în care ne referim la Scoţia ca la o parte integrantă a Regatului Unit s-ar putea să se schimbe niţel, undeva prin 2014. Şi asta datorită faptului că premierul David Cameron a decis să le ofere scoţienilor şansa unui referendum pe tema independenţei faţă de Coroana Britanică.

Incipitul poveştii a fost în 2011 când partidul separatiştilor scoţieni a obţinut un succes răsunător la alegerile pentru parlamentul naţional de la Edinburgh, făcând o promisiune legată de existenţa unui referendum asupra independenţei ţării. Din perspectiva lui Alex Salmond, liderul SNP, separarea de Marea Britanie a Scoţiei, ar reprezenta pentru cea din urmă obţinerea unei părţi importante din drepturile de exploatare ale rezervelor de gaz şi petrol ale Mării Nordului. Acesta visează că datorită câştigurilor materiale obţinute pe baza deţinerii drepturilor de exploatare, Scoţia ar putea deveni sora geamănă a Norvegiei, care şi-a utilizat bogăţiile naturale pentru a finanţa fondurile de pensii. Problema este că aspiraţiile partidului nu corespund cu dorinţele poporului. Potrivit cotidianului britanic The Telegraph, în urma celor mai recente sondaje, reiese că majoritatea nu este de acord cu independenţa Scoţiei, mai exact un procent de 54%. În Anglia lucrurile sunt similare, 48% dintre englezi nefiind de acord cu separarea Scoţiei de Marea Britanie. Probabil că acesta este motivul pentru care David Cameron a ieşit la atac şi susţine ca referendumul să aibă loc peste 18 luni, considerând că acesta ar tăia din avântul lui Salmond şi înfrângerea obţinută ar reuşi să îi potolească pe separatişti. Independenţa Scoţiei s-a tranformat într-un război între Alex Salmond şi David Cameron. Aceştia au opinii diferite şi în ceea ce priveşte forma referendumului. Salmond susţine că ar trebui să existe trei variante posibile de răspuns („pentru independenţă”, „împotriva independenţei”, „pentru lărgirea autonomiei”), pe când Cameron consideră că poporul ar trebui să răspundă cu „da” sau „nu”.

Dintre cei care sunt de acord cu separarea Scoţiei de Marea Britanie, face parte şi magnatul de presă Robert Murdoch, care susţine pe contul său de Twitter că în urma acestui demers toată lumea ar avea de câştigat şi că: „Salmond este în mod evident cel mai sclipitor politican din Marea Britanie”.

Rămâne de văzut dacă în cazul în care s-ar produce separarea, nu vom vedea o Scoţie care cerşeşte să fie primită înapoi în sânul Marii Britanii. Potrivit istoricului Andrew Roberts, prima problemă cu care s-ar confrunta Alex Salmond ar fi declinul monedei scoţiene pe pieţele internaţionale, ceea ce va conduce la ridicarea ratei dobânzii, fapt ce-ar putea avea un efect devastator asupra populaţiei. De asemenea Roberts atenţionează şi cu privire la scăderea ratingului maxim AAA, dar şi despre faptul că odată înfăptuită separarea, Scoţia ar moşteni o datorie naţională de aproximativ 110 miliarde de lire sterline. Un alt moment de cotitură ar fi reprezentat de scăderea preţului petrolului la 45 de dolari pe baril, undeva prin 2016. Istoricul este de părere că în acest caz Salmond va fi nevoit să vândă Chinei drepturile de exploatare ale resurselor naturale din Marea Nordului. La alegerile din 2018, Alex Salmond va fi înlocuit de Wendy Alexander, iar după 4 ani de independenţă, Scoţia va cerşi îndurare de la Regatul Unit.

Anunțuri

Despre Ana-Maria Neagu

Să vă povestesc despre mine...îmi place să cred că sunt o persoană echilibrată, cel puţin că încerc să fiu. Îmi doresc să îmi completez bagajul de cunoştinţe continuu şi...Stop! Mă opresc înainte ca subiectivismul să pună stăpânire pe mine şi voi lăsa loc articolelor să îmi facă o caracterizare. În ceea ce priveşte năzuinţele, îmi doresc ca ceea ce scriu să fie pe placul vostru, iar atunci când mă accesaţi să fiţi siguri că veţi găsi informaţii care să vă satisfacă setea de actualitate.

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: