Sistemul românesc de sănătate, în moarte clinică

Gluma cea mai bună pe care o avem noi românii este să spunem că avem un sistem al sănătăţii. În primul rând, care sistem de sănătate?! Să fie oare vorba despre cel care ne goleşte buzunarele lună de lună şi de pe urma căruia nu beneficiem nici măcar de un banal paracetamol?

Să mă încumet să menţionez despre exodul medicilor sau despre românca şcolită la Universitatea Carol Davila din Bucureşti care a fost declarată incompetentă de comisia medicilor din Irlanda, din cauza faptului că nu ştia să ia pulsul? Ce să mai spunem despre sistemul de şpăgi care se practică în spitale noastre? Ar trebui să existe o casierie la intrarea fiecărui spital unde să ni se taie chitanţă în funcţie de îngrijirea de care avem nevoie. Ce contează că noi contribuim lună de lună la ceea ce poartă denumirea de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, acest aspect este unul care dispare învăluit în ceaţă atunci când păşeşti într-un spital şi îţi doreşti să primeşti un tratament uman. Nu afirm că în restul Europei toate funcţionează perfect, însă diferenţa dintre ei şi noi este colosală în ceea ce priveşte domeniul medical. Un exemplu ar fi relaţia dintre medic şi pacient. Ea este una care se bazează pe empatie faţă de bolnav şi nu pe prietenii de halat. La noi ai toate şansele să mori dacă nu ai o pilă, de preferat, în rândul asistentelor care ştiu cui să înmâneze ciocolata.

Suntem cu toţii la curent in ceea ce priveşte disputa dintre Traian Băsescu şi fondatorul sistemului de urgenţă, Raed Arafat. Conflictul a dus la demisia forţată a doctorului de origine palestiniană, care nu era de acord cu proiectul ce acorda un loc important sectorului privat. Proiectul cu aspiraţii de reformă în sănătate a fost respins şi Raed Arafat a fost pus din nou în funcţia pe care o ocupa în Ministerul Sănătăţii. Ar trebui să nu putem duce povara ruşinii, în condiţiile în care a fost nevoie de un medic străin care să înfiinţeze sistemul de urgenţă, darămite să îl demitem!

Şi dacă mai aveaţi nevoie de confirmări în ceea ce priveşte mascarada de sistem de sănătate la care, vrem nu vrem, trebuie să apelăm, vă amintesc de criza de medicamente opioide cauzată de retragerea de pe piaţa românească a companiei farmaceutice Mundipharma. În urma acestui scandal, partidul opozant PNL a tras la sorţi pentru a găsi un ţap ispăşitor şi l-a identificat în persoana preşedintelui CNAS, Lucian Duţă. Dacă s-ar inventa un concurs în care cei care plasează vina pe altcineva cât mai redepe, să câştige, ţara noastră ar fi campioană mondială.

Sistemul românesc de sănătate a trecut de mult de stadiul în care avea nevoie de terapie. Acum e în şoc şi are nevoie de resucitare imediată, altfel riscă să intre în moarte clinică. Şi pentru ca fenomenul să nu devină ireversibil este nevoie ca centrii nervoşi cerebrali care ne conduc ţara să primească un tratament şoc.

Anunțuri

Despre Ana-Maria Neagu

Să vă povestesc despre mine...îmi place să cred că sunt o persoană echilibrată, cel puţin că încerc să fiu. Îmi doresc să îmi completez bagajul de cunoştinţe continuu şi...Stop! Mă opresc înainte ca subiectivismul să pună stăpânire pe mine şi voi lăsa loc articolelor să îmi facă o caracterizare. În ceea ce priveşte năzuinţele, îmi doresc ca ceea ce scriu să fie pe placul vostru, iar atunci când mă accesaţi să fiţi siguri că veţi găsi informaţii care să vă satisfacă setea de actualitate.

  1. Bun articolul chiar daca nu e o noutate ca sistemul medical romanesc e mort de mult. Acum sa ma apuc sa apar acest sistem care pentru noi toti e doar de criticat. Intamplarea face ca sa ma ocup de 11-12 ani de tratarea oamenilor dar nu intr-un spital ci pe parte naturista. mereu si mereu am avut oameni ” nenorociti ” de catre un medic incompetent. Bineinteles revolta a fost destul de semnificativa in timp. E clar: nu avem medici buni. Totusi, in alte tari dezvoltate, medicii romani sunt cei mai muncitori si apreciati. Se pare ca sunt 2 tabere: cei buni si cei rai, lumea vazand si retinand mai mereu pe cei rai. De ce? De ce nu vedem valorile din Romania? Si sa nu spuneti ca nu sunt. De ce vin francezii sa studieze medicina la Cluj daca e asa incompetenta? E clar ca nu poti baga pe toti medicii in aceiasi oala. Am prieteni medici si revolta din mine a facut de cateva ori sa fulgere catre ei o avalansa de intrebari acuzatoare. Relatarile unora dintre ei m-au facut sa imi schimb opinia despre medicina romaneasca. Cei drept ca e doar pentru un anumit segment limitat ca numar de medici. Cred cu tarie ca unii ar trebui facuti eroi la ce fac pentru bolnavi si cu ce mijloace rudimentare. Sistemul e prost si asta se resfrange in timp si asupra angajatilor. Si un mic raspuns pentru FLOREA: daca mereu te duci la medic fara cel putin 50 de euro in buzunar arata niste chestii:
    1. Daca esti adeptul spagii nu o fa publica ca se pedepseste urat in Romania darea de mita.
    2. E normal ca anumiti medici sa ceara mereu si mereu daca ei asa sunt incurajati de pacienti.

    Eu in rarele dati cand ma fost pe la spital ca sa imi fac cate o analiza sau consult am evitat sa dau bani medicilor pentru a ma trata preferentiar. Nu am dat in viata mea o spaga si nici nu vreau sa o fac. Aceste schimbari trebuie sa inceapa cu noi. Imi cer iertare daca am ofensat pe cineva prin postare.

  2. razvan

    sistemul sanitar este conceput in asa maniera incat sa fie cu lacune , nici cel mai bun sistem sanitar din lume (care spre surprinderea voastra este in cuba) nu functioneaaza la capacitate maxima si cu rata de multumire din partea „clientilor” si a prestatorilor de servicii sa fie 100%
    poate sunt eu gen paranoic si cred in teorii conspirative si lucruri secrete care nu sunt la indemana nici a celor care ne guverneaza
    dar planurile de restrangere a numarului de oameni pe pamant au existat exista si vor exista , caci la ce afli in ziua de azi m’au facut sa cred ca cei ca hitler , stalin si alti ilustri dar odiosi lideri , au fost de fapt niste marionete si simpli tapi ispasitori
    si ca vorbeam de planurile acelea , au loc dintr’un simplu argument si cat se poate de uman , lacomia !
    ca sa fiu putin absurd si Dumnezeu a fost lacom cand cerea ca doar El sa fie iubit , si Lui sa i se atribui tot si toate
    ca o concluzie , asta ne e natura de a fi , si desi e luata dintr’un film , suntem o molima, noi rasa asta „superioara”

    • Octav

      Sunt de acord total cu prima parte a articolului, avem un sistem de sanatate cancerigen , care daca nu e in moarte clinica inca, va fi cu siguranta in urmatorii ani daca nu se intampla ceva..
      Noi suntem cei care incurajam spaga, care oferim „atentii: ca lucrurile sa se miste mai repede cand pasim intr-un spital, dar … de ce vrem dinadins sa fim tratati preferential? de ce vrem sa luam locul la rand unei alte persoane care nu ofera nimic in buzunarasul cadrelor sanitare…? Ca existe „lepre” de infirmiere, asistente, medici , care numai daca li se ofera, eu ii iau mereu intr-un fel anume in care sa se piarda…ar trebui sa incercati.
      Un exemplu de spital in care am ajuns cu doua probleme in ani diferiti este Spitalul CFR Galati. Am ramas aproape socat de amabilitatea, simpatia si promptitudinea cu care am fost tratat de doctori via asistenta sef via asistente. Fara subtilitati, fara subintelesuri, fara spaga 🙂 Singurul lucru pentru care am oferit bani a fost pentru propriul meu bandaj si leucoplas, seringa, branula etc. Am preferat sa ofer o ciocolata decat sa dau 5-10 lei pt schimbarea unui bandaj.
      Am observat un puternic spirit de turma in ceea ce priveste protestele care il sustin pe Raed Arafat. Eu unul nu sunt de acord cu unele aspecte. Intr-adevar nu trebuie desfiintat sub nicio forma sistemul de urgenta, dar eu zic asa : de ce sa nu incurajam competitia privata? pai ce incurajam monopolul? Si eu stau si ma intreb , de cate ori a iesit in public acest Arafat sa spuna unde se duc cei 16% dintr-un salariu, acum si pensii , si cum sunt manageriati? Spuneti ca un student strain a venit si a pus bazele unui sistem?… Nu zic nu, dar sa privim si partea cealalta a paharului, a venit student si dintr-un salariu de medic eu nu cred ca putea sa se imbogateasca peste noapte…
      Sa ies in strada sa-l sustin pe Arafat? Nuuuu….ies si sustin mentinerea sistemului de urgenta.
      Sa ies in strada sa-l dau jos pe Basescu, poate printre putinii care au avut curaj „sa dea la picioare ” la lume grea gen Becali, Vantu, Capsuneanu etc… poate a fost campanie tinandu-i inchis maxim cate o luna…, sau poate ca relatiile celor enumerati faceau imposibila mentinerea lor in arest …nu stiu nici eu si nici nu ma mai intereseaza.
      Eu zic asa….sa ies sa-l dau jos pe Basescu, si pe cine sa punem in loc? Psd, UNPR, PNL, UDMR, PUR, nuuuuuuu, se pare ca in Romania nu prea avem alternativa politica….
      Cu siguranta am unele afinitati politice ca toata lumea, dar, la nivel mare, parerea mea e cam radicala, schimbati absoluti toti, dar toti, o fosila sa nu mai ramana, toata lumea pana in 35, 40 de ani , ca restul sunt niste mizerii comuniste imbogatiti din averea statului imdiat dupa 89.
      Cine va iesi in strada sa huleasca TOATA clasa politica, poate conta pe mine, voi iesi si eu, mai facem o revolutie !

  3. Florea

    Eu nu m-as duce la spital in Romania pentru ori ce gen de problema fara cel putin 50 de euro in buzunar , si aici ma refer la ceva minor ….. Am avut ocazia sa particip si eu intr-o familie , in care o femeie nastea , pai copilul acela valoreaza nasterea lui 150 de milioane , cum FRATEEEE sa trebuiasca sa cumperi tu de la pansament la ata de cusut ….. Dar mi-am invatat lectia de cate ori ma duc la spital in Romania , intru cu tupeu la doctori fac pe smecheru si doctorii isi vad de borsu lor , le dau banii ma vindeca si gata ( cu toate ca i-am obisnuit prost cu acesti bani „” cadou „” )

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: