Arta de a fi lacto vegetarian

Arta de a fi lacto-vegetarian

„Dacă un om aspiră la o viaţă mai dreaptă, primul său act de abstinenţă  va fi de la rănirea animalelor.”

Albert Einstein

 

Eşti ceea ce mănânci, se spune în popor. A fi lacto-vegetarian e mai mult decât un mod de viaţă. În toate marile religii ale lumii, marii înţelepţi, sfinţii, au promovat un mod de viaţă sănătos, fără carne.

A fi vegetarian înseamnă să te respecţi pe tine din toate punctele de vedere, înseamnă să respecţi natura şi animalele.

Lumea este împărţită la nivel mondial în ceea ce priveşte alimentaţia vegetariană şi cea bazată pe carne.  Fiecare segment are studii făcute în acest sens şi argumentele sunt de ambele părţi.

Faceţi acum un mic efort de a compara un măcelar care tranşează animale moarte pentru a le comercializa, cu imaginea unui om care face o salată şi unde acel om taie doar legume. Orice om cu un minim de bun simţ va vedea evidenţa între cele două imagini.

Problemele de sănătate ale omenirii sunt din ce în ce mai mari. Alimentaţia joacă un rol important în imunitatea organismului uman.

Sucurile şi alimentaţia de tip fast-food au prins foarte repede teren în ţara noastră. Foarte rar găseşti acum, chiar şi în pieţe, alimente sănătoase. Trăim într-o lume în care se promovează mediocritatea iar acest tip de alimentaţie proastă prinde repede în toate mediile sociale.

Oamenii nu sunt informaţi despre alimentaţia sănătoasă dar asta nu este o scuză pentru a mânca animale moarte. Ignoranţa se plăteşte.

În SUA poluarea determinată de animale este de 130 de ori mai mare decât cea produsă de oameni.  Creşterea în masă a animalelor este cauza a peste 50% din apele poluate din Europa. Amoniacul rezultat din grajdurile vacilor are un rol crucial în apariţia ploilor acide.

A venit timpul ca oamenii să facă câte ceva şi pentru ei şi când spun asta mă refer la a face ceva din trezire conştientă şi nu dintr-o obligativitate sau necesitate. Trebuie să trecem peste intoxicările informaţionale cu care suntem bombardaţi şi să facem ceva concret, simplu şi eficient.


            „Nimic nu va fi atât de benefic pentru sănătatea oamenilor şi nu ne va mări şansele de supravieţuire pe Terra ca evoluţia la o dietă vegetariană”.  

Albert Einstein

Fragment preluat din cartea: “ Arta de a fi lacto vegetarian” de Marius Vornicescu

www.vegetarienii.ro

Anunțuri

Despre Marius Vornicescu

Administratorul editurii BO YANG si al unui salon de masaj, pasionat de spiritualitate, psihologie, masaj, gatit si dans. Imi place sa citesc mult, sa scriu, sa gatesc si sa ajut oamenii din jurul meu. Motto-ul meu: " Acolo unde dragoste e, totul e"

  1. multam…si mie imi place cum a iesit, inclusiv ca informatii

  2. cartea este una din preferatele mele:)

  3. incaunipocrit

    Reblogged this on ATA MOTEK.

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: