Etichete și decizii

Etichetarea reprezintă procesul de clasificare a unei persoane într-o anumită categorie, persoanei în cauză atribuindu-se toate caracteristicile general valabile pentru acea categorie. Asta ca sa incep ca la carte și să lămuresc subiectul abordat.  Cu toate că aș mai adăuga în definiție, lângă persoane și cuvintele întâmplare, conversații, gesturi și lista o mai puteți continua voi cu tot ceea ce simțiți impulsul de a eticheta!

În ultimul timp am observat că oamenii simt o nevoie tot mai acută de a clasifica, denumi, încadra cam orice îi înconjoară. Întrebări de genul: Este sau nu la modă? Este o relație sau o aventură? Restaurantul ori e cool ori e depășit? E Manelist sau e rocker? Destin sau liberul arbitru? Și aș putea continua lejer, dar mi-e teamă că voi ocupa prea mult spațiu, iar voi vă veți plictisi citind și nu vreau.

De multe ori, cel puțin eu, m-am surprins aflându-mă în postura de a mă încăpățâna să denumesc un lucru pe care îl simt sau îl gândesc, dar care practic nu poate fi articulat într-un cuvânt de sine stătător și care tot odată să reflecte cu exactitate la ce mă refer. Și fiindcă îmi dezvolt singură acest handicap de a forma cuadraturi de gânduri în cuvinte, automat îmi și auto-sabotez abilitatea de a comunica eficient cu cel de lângă mine.

Psihologii spun că există mai mulți factori care pot fi considerați bariere de comunicare cum ar fi  judecarea celuilalt, oferirea rapidムde soluții (uneori deloc necesare sau măcar pretinse!) sau lipsa de interes pentru nevoile și preocupările celeilalte persoane… Dar ce se întâmplă când aceste bariere dispar teoretic? Când nu judecăm persoane de lângă noi, când nevoile și dorințele lui/ei chiar prezintă interes pentru noi?

Atunci intervin ideile preconcepute și dorința excesiva de control. De ce trebuie să definim tot ce ni se întâmplă sau să găsim explicații, zicem noi logice și raționale, pentru orice. Nu s-a inventat vreo formulă chimică sau fizică pentru conceptul de viață, prin urmare, ea trebuie trăită, simțită și exploatată așa cum este ea. Până și Aristotel și Freud, care vorba aia au fost niște băieți deștepțiŠ, au convenit ideei ca:  „nu există nimic în intelect care nu a fost mai întâi în simțuri”.

Stricăm amintiri și trăiri, relații și momente printr-o încercare disperată de a controla și eticheta. Cele mai frumoase surprize ni se rezervă în momentul în care încetăm să fim preocupați de definiții și permitem accesul întâmplărilor neprevăzute lăsând karma să-și facă de cap din când în când.

Asta este punctul meu de vedere, dar fiind femeie și conform studiilor îmi folosesc mai mult emisfera cerebrală stângă, există și un punct de vedere din partea masculină, mai tehnic și sarcastic.
Si cum ideea pentru acest subiect a venit în urma unei conversații cu Andrei Roman, prin urmare, punctul lui de vedere:

Eu personal consider etichetarea ca fiind o metodă de a scurta drumul de la recepționarea informațiilor, decodarea lor și emiterea unui feedback în cadrul unui proces de comunicare. Cel puțin unul din cei trei pași este scurtat destul de eficient de către mintea noastră preprogramata precum un robot prelucrător de prefabricate într-o fabrică de producție în serie. Nu stiu despre voi dar acesta este principiul care funcționează la mine.

În vremurile noastre moderne, automatizarea a luat o enormă amploare nu numai în cadrul industriilor dar și în funcționarea creierelor noastre. Asemănător unui computer, subconștientul nostru, sub stimuli externi, indexează experiențele și sentimentele noastre și le anexează etichete. Cei care înțeleg aceste lucruri devin, aproape fără voia lor, manipulatori puternici capabili să-ți impună ce e cool și ce nu e, ce e scârbos sau ce e delicios, ce e frumos sau hidos, ce e Aston Martin și ce e Ssang Gely Yang (whatever).

În cadrul societății, pe de altă parte, oamenii etichetează fără scrupule. Dacă tu la rândul tău ai fost etichetat cool, trendy, hip, atunci ai primit harul etichetării altor persoane cu aceste caracteristici de tot râsul. Prea mult accent se pune pe niște calități absolut superficiale, pentru care oamenii ce sunt un pic mai adânci că o băltoacă-ntro șosea proaspăt asfaltată don’t give a salty raccoon’s ass on a stick-€“ George Carlin. Și pentru cei ce nu s-au prins până acum, nu vorbesc de facebook. Deci da, e grav…

Și dacă unele din expresiile mele de mai sus nu coincid cu limba română – NEWS FLASH – ne aflăm pe internet așa că I don’t give a… you get the point. 🙂

Anunțuri

Despre Sorina Micu

"About me" - cred că este topicul cel mai greu de abordat pentru mine! Ar fi prea multe de spus și prea puține în același timp! Cel mai important pentru voi, dragii mei care dați click în dreptul numelui meu, e faptul că vreau să fac parte din viața voastră zilnică prin articolele mele... Să vă fac să zâmbiți, să contemplați, să vă trag un semnal de alarmă, sau să facem haz de necazul nostru! Eu împreună cu minunata echipă din care fac parte, Imagine & Brand, vom încerca să fim suplimentul de presă de calitate de care aveți nevoie. Pupici! :)

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: