Ori suntem golani, ori nu mai suntem.

Recent am avut prilejul să vorbesc cu o persoană destul de cunoscută de la noi, din spaţiul filosofiei, iar aceasta se întreba cum poate filosofia să mai ajungă în agora, cum poate ea să mai fie atinsă de oamenii de rând dacă totul este ca o castă: aşa cum matematicienii au o lume a lor, şi filosofii fac la fel. Iar răspunsul meu a fost cât se poate de simplu: Orice persoană care apare la televizor şi pe care o auzi cum strigă: ceea nu mă omoară mă face mai puternic, într-un anume fel, se închină la filosofie.

Individul nu ştie că aforismul a fost scris de Nietzsche, nici nu-l interesează, important este că are ceva de care să se lege, are un răspuns sau o întrebare cu privire la o problematică anume. Poate că nu analizează şi cu siguranţă nu intră în profunzime, dar nespusul vorbeşte în el. Când Cioran spunea că singurul om inteligent cunoscut de el a fost un cerşetor, exact la asta se referea. Olan îl citează pe Aristotel fără să ştie, el trăieşte întru filosofie chiar dacă nu conştientizează asta. Şi ar mai fi exemple, de genul: Omul ar trebui să se ţină de o singură virtute. În limbaj popular: Ce-i în mână nu-i minciună! Filosofia apare în piaţă, când eşti servit cu nişte fructe, când te scuipă unul în faţă, când faci ştiinţă, când eşti convins să cumperi nu ştiu ce pereche de pantofi pentru că sunt unşi cu aur, când alergi şi vrei să bei apă şi tot aşa. Trebuie să înţelegem că, într-un fel anume, totul este filosofie, chiar şi discursul unui criminal în serie, dar şi biletul de condamnare al acestuia. Nimic nu este dictat de ştiinţă, ci de o idee ce este pusă în scenă de un aparat cert, epistemic, ştiinţific. Ca totul să fie, să capete culoare, trebuie să fie un gând şi o întrebare!

Autor: George Colang, filosof, scriitor
Portretul omului contemporan. Barbarul, editura Minerva, 2011
Mai multe articole pe www.georgecolang.ro

Anunțuri

Despre Andrei Roman

Pot spune despre mine, cu maximă modestie și aroganță că sunt un tânăr obișnuit cu o inteligență neobișnuită, un aspect ciudat, o credință incatalogabilă, o ambiție nemărginită, o inimă enormă, un suflet pașnic, o filozofie echilibrată și echidistantă față de toate și toți. Cunosc multe dar incomparabil de puține comparativ cu ceea ce mi-aș dori să știu, infinit mai multe. Prețuiesc înțelepciunea, dreptatea, obiectivitatea față de adevărul acceptat de societate și subiectivitatea susținută până-n pânzele albe cu argumente valide, alese cu inteligență. Doresc iluminarea spirituală și, în același timp, raționament înpământat. Doresc și ofer iubirea semenilor, respectul, onoarea și prețuirea adevăratelor valori.

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: